Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Edward Iordănescu, a declarat luni seară, după meciul cu ACS Poli Timișoara, câștigat cu scorul de 1-0, în prima etapă a Ligii I, că îl bucură acest succes, în ciuda faptului că jocul a fost mai puțin spectaculos.
„Contează foarte mult eficiența, că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Nu a fost cel mai spectaculos, cel mai estetic joc, ne-a lipsit și nouă consistența, însă defensiv am făcut un joc bun, exact. Pauza competițională a fost foarte scurtă. În momentul de față nu suntem bine. Sunt 4-5 jucători pe care nu am putut să îi folosim. (…) Ne bucură foarte mult rezultatul în ciuda jocului mai puțin spectaculos”, a spus Iordănescu.
Edward Iordănescu a precizat că Mihai Roman, care a fost faultat dur de Gabriel Cânu de la ACS Poli în repriza a doua, „are o gaură în mușchi”. „Nu prea simțea piciorul și asta ne-a speriat un pic”, a explicat el.
Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timișoara, în ultimul meci al etapei inaugurale a Ligii I, obținând prima victorie a actualei ediții de campionat, după ce în celelalte șase partide s-au înregistrat remize.
Unicul gol al meciului de luni a fost înscris de Răduț, în minutul 54, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri.
În minutul 52, de la ACS Poli a fost eliminat Gabriel Cânu pentru un fault la Mihai Roman. Roman nu a mai putut continua jocul și a fost înlocuit cu Hora, după care a fost transportat la spital.
Mediafax Foto: Pandurii Târgu Jiu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER